marți, 19 mai 2009

Tot aia...

Azi am avut teza la romana....o fost relativ ok, daca nu ar fi fost o vorbarie continua cu subiecte de genu: doamnaaa da ce sa fac la punctul 3, doamnaaa ce sa fac la punctu x?....mda...si pe langa astea nici nu am avut curent in sala...deci am dat teza pe neve...:))...esential e ceea ce am scris la teza, si anume am avut pe langa multe altele de scris si o poveste....am ales ca personaj principal o femeie...tema textului am primit-o din enunt si era: tinerete fara batranete si viata fara de moarte....ok...incep sa scriu: femeia respectiva despre care ziceam mai sus merge sa viziteza casa bunicilor ei (ambii decedati)...si merge sa vada ce mai e prin podul casei (tipa fiind pasionata de fotografie si sperand sa gaseasca ceva cadre bune)...gaseste un vechi cufar si il deschide...in interior vede o carte mica si cu aspect foarte nou fata de ce sa astepta sa gaseasca pe acolo....incepe sa o rasfoiasca si se adanceste din ce in ce mai mult in lectura....la un moment dat se opreste nelinistita din citit si speriata pleaca cu repeziciune din casa...de ce? pai pentru ca in cartea respectiva si-a citit toata copilaria si adolescenta in cele mai mici detalii....ce e straniu? cartea era jurnalul bunicii ei...in drumul grabit spre casa, tipa are probleme cu masina si e nevoita s-o ia pe jos....intra intr-o pestera unde parca incepe sa-si piarda ponderabilitatea si se cufunda intr-o stare de beatitudine profunda....dupa un timp (nedeterminat) tipa se trezeste afara impreuna cu un tip...(clasic: tipul o scoate din pestera si o place, bla, bla, bla)...impreuna cu tipul incearca sa-si dea seama unde se afla si cauta defapt acolo....pana sa se dezmeticeasca bine...tipu dispare...femeia isi reia cursul gandurilor si isi continua viata.....deosebirea era ca nimic nu mai era ca inainte de intamplarile respective...se simtea cumva ciudat...pustiita, goala...fara chef de nimic si mereu in asteptare si in cautarea a ceva....nici ea nu-si putea da seama ce cauta....dupa mult timp se intalnescte din nou cu tipul care a scos-o din pestera si brusc isi deruleaza toata viata in fata ochilor...si isi da seama ce cauta de atata vreme...era ceva pe cat de simplu pe atat de important...ceea ce defapt cautam cu totii...tinerete fara batranete si viata fara de moarte....da, nu-i o chestie de poveste...chiar putem avea asta...cum? prin persoana pe care o asteptam toata viata si in final o gasim...ea ne ofera sentimentul ca ramanem mereu tineri si ca nu murim niciodata....si nici nu murim....fizic da...da sufletul nu ne moare....mai mult, ramane alaturi de persoana respectiva....si asa gaseste tipa ce cauta defapt....si referitor la asa-zisul jurnal? pai defapt era jurnalul ei...ea era femeia batrana revenita in acea fiinta tanara...nu pentru a-si gasi persoana iubita...pentru ca o gasise deja....dar oricat de fericiti am fi...tot avem nemultumiri...si astea nu ne lasa sufletul sa se odihneasca....ok...asta a fost ce am scris pe scurt...ce ma mira e cat de mult m-am adancit in poveste si cat de mult am crezut in ea...mda, stiu ca e siropos si aiurea...da asta e...asa am simtit...si prefer sa-mi expun sentimentele oricat de penale si aiurite ar fi, decat sa fiu o ignoranta si sa mi le reneg....bye!

joi, 7 mai 2009

Ce-i iubirea?

Presupun ca deja v-ati dat seama despre ce vreau sa palavragesc azi...deci: ce-i iubirea?...nimeni nu cred ca poate sa dea o definitie exacta si valabila pentru toata lumea referitor la iubire...fiecare o simte si o exteriorizeaza diferit...poate si pentru ca iubirea e foarte complexa...e unu din lucrurile/sentimentele alea pe care nu reusesti sa le cuprinzi sau sa le exploatezi la adevarata lor valoare...o multime de scriitori, artisti, filozofi si alti oameni mai mult sau mai putin cunoscuti, au incercat de-a lungul timpului sa explice ce-i iubirea...nu pot sa spun ca au zis lucruri gresite sau false...dar nici n-au reusit sa gaseasca o definitie exacta...fiecare descriem iubirea ca fiin o stare, un sentiment etc...pana la urma iubirea e defapt unu din cele mai frumoase lucruri de care avem parte...daca stau sa ma gandesc bine, e cel mai important...vroiam sa spun ca cel mai important lucru e viata insasi, dar ma indoiesc ca ne-ar placea o viata lipsita de sentimente...pentru ca iubirea intruchipeaza toate sentimentele...la inceputul-inceputului era iubirea si din ea au derivat ura, tristetea, bucuria, entuziasmul, melancolia etc...si acuma sa va zic si niste pareri personale despre iubire...in primu rand, fac cu nervii cand aud persoane care le spun copiilor de 12-13 ani: eh, ce stii tu? tu nu stii ce-i iubirea...cum naiba sa nu stie?...adevarul e ca toti stim ce-i iubirea, inca din clipa in care ne nastem....(acuma sincera sa fiu si mie mi se pare aiurea sa aud pusti de 12-13 ani ca ei se iubesc and shit)....e adevarat ca pe masura ce inaintam in varsta invatam tot mai multe despre iubire, dar ne nastem cu instinctul de a iubi, in noi....si ajungem la o anumita varsta si avem impresia ca pur si simplu am aflat ce-i iubirea si ca mai mult de atat nu exista...gresim...atata timp cat traim invatam continuu despre iubire...cand suntem copii invatam despre iubirea de parinti si prieteni si persoane apropiate cum ar fi rudele, apoi pe masura ce crestem incepem sa intelegem ce-i iubirea fata de o persoana complet noua pe care incetul cu incetul ajungi sa o cunosti si in final sa o iubesti...forma asta a iubirii mi se pare cel mai greu de atins, pentru ca iubirea pentru parinti and stuff vine oarecum instinctiv...pe cand asta, e mult mai dificila...sincer admir oamenii care au curajul sa se casatoreasca si reusesc sa aiba o casnicie lunga...nu sant o perfectionista sa ma gandesc ca daca te casatoresti cu cineva, gata...totul o sa fie roz pana la adanci batraneti...nici gand...si ar fi chiar monoton sa fie asa....cel mai bun exemplu sunt parintii mei...sunt impreuna de 16 ani si se inteleg foarte bine si am certitudinea clara ca se iubesc...uneori se cearta, si se cearta chiar urat...da prin asta mi-am dat seama ca defapt si-au pastrat iubirea vie...si prin faptul ca detectez uneori gelozie la unu sau la celelalt imi arata ca le pasa mult la unu de altu...ceea ce ma incanta...si sper ca intr-o zi sa realizez si eu ce au realizat ei...:)

marți, 5 mai 2009

Mda...

Da....nu intentionam sa vorbim despre problemele noastre aici...dar niste forte pe care nu le putem intelege ne imping sa vorbim totusi si despre asta...asa ca...sa incepem...(te intrebi probabil de ce vorbim despre mine la persoana a 2-a...well, asa....imi place sa cred ca nu sunt singura, ca am mereu pe cineva alaturi de mine...ah da...si e verde si malefic si sta tot timpu' in spatele meu...:))...glumesc) si totusi...am nemultumiri...cu totii avem, da' uneori sant asa enervante, ca iti fut ziua...nu pot sa ma plang...ca am in mare tot ce-mi doresc...si chiar nu's genu de "fata" care striga in permanenta: tatiii vreau aia si aialalta...ah da, si sa nu uiti de mobilul ala roz sclipicios in editie limitata ok? :)) chiar nu...ce-mi lipseste mie cu desavarsire ii rabdarea...si ii mega-enervant...urasc sa stiu ca am niste planuri faine doar ca singurul mic detaliu enervant e ca se vor materializa "MAINE"...urasc sa zic "maine"....iarasi alta ciudatenie de-a mea ii faptu' ca fac o drama daca nu am ceva ce vreau mult, si atunci cand il am imi dau seama ca imi era mai bine inainte...sau ca nu-l mai vreau...(si da, nu-i vorba de chestii materiale aici...mda...) si in momentu' de fata cam in situatia asta sant...si da...il vreau fir-ar sa fie...si sper ca o sa fie ok...tre' sa fie ok...nu poate sa mearga prost...oricum ii cel mai enervant lucru atunci cand am un crush pe cate unu' (se intampla foarte rar) da totusi se intampla si ma scoate din sarite chestia asta...8-} asta e...daca nu s-ar intampla si chestii de genu as zice ca ceva nu-i in regula cu mine...ce dracu? ca oricum ar fi, eu tot n'as fi multumita....defapt...hai sa nu ma mint singura...ok, nu's multumita pe deplin de ce mi se intampla, da chiar mi se intampla si chestii faine...adica nu poti sa-ti traiesti viata si intr-o continua tristete...doar nu esti emo...ce dracu?si daca ii s-o luam asa, pana si pruncii emo se dezmeticesc pe la 18-20 de ani si se dez-emoiesc (am inventat un termen nou :)) )...asa ca noi sa fim sanatosi si roz si sclipiciosi si sa mesteeeecaaam....:)))...ok...aveam de gand sa inchei aici, da' tre sa va povestesc de unde vine faza cu "mesteeeecaaa"...ca altfel nu are nici un haz...ma rog poate nici asa nu are, da' mie mi s-a parut chiar funny...so: mergeam intr-o zi pe strada cu o prietena si din fata veneau doua pitzipoance autentice cu mainile erecte pe care isi duceau posetele xxl de lac :))...cand dintr-o data fac amandoua niste ochi cat cepele ca veneau din fata lor niste baieti (cocalari sau nu...ce conteaza? ), cand deodata o aud pe una dintre ele ca-i zice la aialalta: mestecaaa fato! =))) wtf? nici pana in zi de azi nu am inteles de ce credeau ca o sa fie mai atractive daca "mesteca"...ma rog...asta-i povestea cu pitzipoancele....una din ele...ca is o multime...va las...bye!

luni, 4 mai 2009

De ce mi-am facut blog?

Titlul spune tot..."de ce mi-am facut blog?"...in primul rand vreau sa va spun ca imi place foarte mult sa citesc bloguri...am gasit o multime de bloguri interesante facute de oameni care chiar au ceva de spus...nu conteaza ca scriu despre ce fac ei zilnic sau despre intamplarile mai speciale din viata lor, sau chiar pareri personale despre diferite subiecte...ideea e ca blogul le ofera libertatea de exprimare libera si nelimitata...pe langa majoritatea blogurilor pe care le-am citit, probabil al meu o sa fie aiurea...si acuma sa trecem la subictul despre care vreau sa vorbesc azi...
De la scoala spre casa, merg in fiecare zi pe jos...desi ii o distanta destul de maricica, si as putea foarte lejer sa iau autobuzul sau sau tramvaiul, imi place sa merg pe jos...si de aici incep problemele...de fapt, problema, buba, ce ma roade, spune-i cum vrei....nu fac doi pasi de la scoala, ca si aud vreo pitzipoanca sau vreun cocalar tipand: emoooo, satanaaa...etc. si stau si ma intreb: cand DRACU o sa inceteze? cand DRACU societatea in care traim o sa fie deschisa la nou si nu o sa mai fie efectul asta puternic de "turma"...nu suport sa vad o lume trasa la xerox...fiecare cu stilul lui...unii se imbraca retro, altii hippie si asa mai departe...fiecare cu stilul lui...ce ma roade pe mine de stilul altora?...acuma o sa ziceti ca si eu comentez despre pitzipoance si cocalari...pai normal, din moment ce ei nu ma accepta asa cum sant, eu de ce naiba i-as accepta pe ei....daca m-ar lasa in pace, pe bune daca as mai zice ceva de ei...sa traiasca pana la adanci batraneti in lumea lor roz, pufoasa si cu sclipici, si cu tot talentul si valoarea pe care pretind ca le detin...( nu pricep partea cu talentul...talent la ce? saracii...:)) )si pe mirobolantele lor acorduri de manele...
Sincer am mari sperante de schimbare referitor la gandirea oamenilor...zilele trecute am observat in timp ce mrgeam pe strada niste lucruri care sincera sa fiu m-au surprins si sensibilizat unpic (doar unpic)...treceam pe langa o mama cu un copil in carucior(de vreo 4-5 ani)...in timp ce mama se uita la mine ca si cand ar vi venit circu' in oras, copilul a avut o reactie exact opusa...in ciuda asteptarilor mele (m-as fi asteptat sa nu reactioneze in niciun fel sau sa se uite si el ciudat)...mi-a zambit :)...inocent si frumos...desi chiar nu prea agreez copii mici...in clipa respectiva m-am gandit ca mai este o sansa de schimbare pentru noi...si ca era cocalarilor si a pitzipoancelor se va incheia odata si odata...oricum nu ma voi schimba pentru nimeni si nimic...nu neaparat ca sunt o fanatica si tin cu dintii de un singur stil ca orbu' de bata...da' aici intervin principiile...si in ce priveste atitudinea si stilul meu, am principii bine stabilite si puternice...si in fond, cine ma place, ma accepta asa cum sant...cam atat am avut de zis pentru moment...bye!