duminică, 14 februarie 2010

De ce bem? (si alte prostii)


Pai ar fi multe motive pentru care bem, in primu rand noi (astia adolescenti) bem pentru ca vrem sa avem ceva pe care sa dam vina ca ne-am comportat intr-un anumit fel. E firesc, ca sa zic asa pentru varsta noastra pentru ca asa a fost de multa vreme incoace. Ma frustreaza faptul ca nu avem "coaie" sa facem anumite lucruri fara sa bem, ne e reusine cu ce vrem, simtim, gandim dar daca avem ceva alcool la bord se schimba situatia. Intr-adevar alcoolu destinde, te face mai increzator si mai sigur pe tine, da e trist sa-ti dai seama ca fara el esti slab si n-ai incredere in fortele tale. Unii beau ca sa fie cool, si ca sa fie si mai mega extra cool se apuca si de fumat. Da, am incercat si eu si nu mi-a adus nici o placere in plus fapt care ma determinat sa renunt. Mi se par aiurea si aia care beau o bere, doua si apoi se tot plang: "uaaai ce praf is" crezand ca faptul ca s-au ametit umpic ii face mai cool si mai integrabili intr-un grup. Nu, daca un grup de persoane nu te place, da-i naibii, sa stea intre ei si sa se minuneze zilnic cat de tari is. Nu am incercat niciodata sa ma integrez in anumite grupuri pentru mai multe motive: 1. Eram foarte complexata de imaginea mea si nu vroiam sa fiu data la o parte, asa ca daca nu risti nu ai ce sa patesti.
2. La un moment dat chiar am simtit ca nu am nevoie de prieteni. (dar aveam, toti avem)
3. Am fost si sunt de parere ca daca niste oameni te plac pentru niste aspecte superficiale nu merita sa-ti manance timpu.
Nu vreau sa fiu ipocrita si sa invinuiesc pe cineva pentru modul in care se poarta cu persoanele din jur da stiu sigur ca e mega important cum arati. Adica mi se pare foarte ridicol sa ti se spuna ca esti inteligenta si grozava doar din cauza ca arati bine, si sa nu mai zic de favorurile pe care le primesti fara sa misti un deget...in schimb daca esti grasa sau ai alte defecte automat esti proasta, stearsa, mediocra si toti iti pun bete in roate. Asta e, lucrurile astea se intampla din cauza imaginii mediatizate despre ce inseamna un adolescent perfect. E aiurea pentru ca adolescenta e varsta la care trebuie sa vezi cine esti tu cu adevarat nu sa te iei dupa altii. E o varsta decisiva pentru viata ta de mai tarziu. E foarte bine sa iei aspectele pozitive ale unei persoane ( dupa cum zicea un prieten) da e grav cand vrei sa preiei viata cuiva si incepi sa te identifici tot mai mult cu altii. Toti suntem diferiti, avem mentalitati diferite, corpuri diferite si tocmai diferentele astea ne fac unici si constienti de potentialul nostru, sau nu. Ce mi se pare mie amuzant e cum s-au schimbat lucrurile in ultima vreme, adica stiu sigur ca toti ati observat ca nu mai e cool sa fi cool, asa-i ca ati sesizat si voi chestia asta? Acum sa fii cool e asa o chestie la misto, tot din cauza ca noi avem nevoie in permanenta de schimbare. Multe curente au venit si au trecut peste noi si asta s-a intamplat si in trecut si se va mai intampla mult timp de acum inainte cu generatiile tinere. Cel mai important e sa fii tu ca persoana multumit cu tine, cu muzica pe care o asculti, cu hainele pe care le afisezi, cu modu in care gandesti si cu prietenii pe care ii ai. Eu daca e sa fiu sincera pot sa spun ca sunt multumita de lucrurile astea si in special de persoanele din juru meu pentru ca sunt constienta ca fara prietenii si cunostintele mele as fi nimic. Oamenii te ajuta sau te forteaza sa te schimbi. Le multumesc sincer celor care au fost alaturi de mine pe post de prieteni da mai ales le multumesc celor care s-au purtat naspa cu mine, pentru ca datorita lor am fost fortata sa ma schimb si asta a fost de fiecare data in avantajul meu. Nu cred ca e valabila chestia ca nu e bine sa te schimbi dupa cum zic unii sau altii, pentru ca eu cred ca totu se intampla cu un motiv si toate persoanele care fac parte din viata ta sunt acolo pentru a face ceva nu asa aiurea, si deaia ii iubesc pe toti, pentru ca fara ei nu as fi cum sunt azi si cum voi fi maine. De ce am scris eu toate astea? Pentru ca sunt adolescenta si le stiu pe toate. Asa ca te invit sa ma contrazici pentru ca esti adolescent si le stii pe toate...

luni, 29 iunie 2009

Animalele...

De plictiseala si lipsa de somn navigand aiurea prin lista de mess am dat peste un status al unei domnisoare care mi-a atras atentia...si anume statusul respectiv conducea catre un site cu un documentar despre animale...am vizionat documentarul si am ramas fara cuvinte...nici nu stiu cu ce sa incep...documentarul mi-a redeschis ochii pentru a nu stiu cata oara asupra unor probleme foarte importante pentru societatea in care traim. Animalele sunt cea mai importanta sursa de viata pentru noi, de ce? simplu...animalele ne ofera hrana, imbracaminte, prietenie(iubire) si devotament, distractie si speranta! Animalele ne ofera toate aceste lucuri, si ce primesc in schimb? ura, batjocura, dispret si mai ales DURERE FIZICA! Am fot lasati cu totii pe acest pamant pentru a convietui impreuna. Oamenii prosti sustin ca animalele ne sunt inferioare...de ce? pentru ca sunt diferite? in felul lor ne demonstreaza de cele mai multe ori ca ele actioaneaza ca oamenii si aici nu ma refer la animalele care fac diferite trucuri si lucruri neobisnuite ci la animalele care ne arata ca pot fi atat de darnice si iubitoare cu aproapele lor chiar daca primesc in shimb suferinta. Bestiile care se afla printre noi nu ar trebui sub nici o forma sa fie numite oameni...cu dezamagire si tristete ajung la concluzia ca in viitor va fi o rusine sa fi numit om...si pe buna dreptate! Nu am sa va spun cum sunt macelarite sute si mii de specii de animale pentru a ne indeplinii nevoile si capriciile dar pot sa va spun sigur ca trec prin chinuri groaznice...si sa nu cumva sa indrazniti sa spuneti ca animalele nu simt durerea cu aceeasi intensitate ca noi! Unele animale simt durerea chiar mai intens decat oamenii! Daca ati fi intrebati ce ati face daca la un moment dat nu ar mai exista animale, ce ati raspunde? Pariez ca nu ati spune ca ne vom macelarii intre noi...daca nu ar exista animale am fi cu totii vegetarieni...oare? sunteti asa siguri de acest aspect? caci eu am indoieli...MARI in legatura cu asta! Ce ma deranjeaza iarasi foarte tare e comparatia facuta de unii (dupa parerea mea oameni stupizi-putin spus-) care afirma urmatoarele: e perfect normal sa ucidem animale pentru a avea hrana si imbracaminte deoarece asa faceau si stramosii nostrii. Daca aceasi oameni ar fi intrebati daca se cred fiinte evoluate ei ar raspunde categoric afirmativ, pentru ca este tipic pentru acest gen de fiinte! Daca stramosii nostrii cantau hunga-bunga in timp ce dansau in jurul focului si frigeau carne de animale si se acopereau cu blana lor, asta nu inseamna ca trebuie sa facem si noi acelasi lucru! Ei faceau asta din obligatie, noi facem asta din dorinta de a ne satisface mofturile! In ziua de azi e din ce in ce mai usor sa traim fara a mai ucide animale nevinovate, dar noi refuzam categoric asta si ce facem? perseveram in prostie si cruzime! Vi se pare normal? MIE NU! Cu totii ne consideram evoluati si mari intelectuali, cand de fapt suntem doar o adunatura de salbatici! Aproape toata lumea stie cum sunt ucise asa zisele animale ''comune'', tocmai de aceea am sa va dau un exemplu mai putin cunoscut: delfinii! Stiti prin ce proceduri graznice trec pentru a fi omorati? Si foarte trist este faptul ca in timp ce sunt prinsi, membrii familiei privesc si striga in felul lor specific dupa ajutor in spranta ca o sa fie ajutati de catre cineva! Aceste creaturi atat de blande si inocente clar nu merita o asemenea soarta! Toate animalele au acelasi drept ca si noi sa populeze pamantul si ar trebui sa fim recunoscatori ca ne incanta zilnic prin felul lor de-a fi si prin puritatea si inocenta lor, si nu sa profitam de ele si sa le facem sa treaca prin chinuri groaznice! Daca vreti sa vedeti animale salbatice uitati-va pe Animal Planet, nu mergeti la circ sau la gradini zoologice care pretind ca ocrotesc animalele cand de fapt profita de ele! Ma doare indiferenta oamenilor dar in acelasi timp sunt realista si constienta ca, chiar daca am lasat o parte din mine si din sufletul meu aici, aceasta va ramane doar o alta postare pe un blog sau site oarecare depre cruzimea fata de animale, si voi veti ramane la fel de indiferenti ca si pana acum. Ce vreau sa va rog acum la sfarsit, este sa incercati sa fiti: OAMENI.

joi, 18 iunie 2009

Dreads




Da...am facut-o si pe asta...mi-am facut dreaduri...defapt Giu mi-a facut si au iesit mega faine, adica mie imi plac mult...faza naspa e ca doare ca dracu cand ti le faci dar daca ti le doresti merita. Acum ca o psihopata ce sant ma tot gandesc ce sa fac in continuare...sa-mi cresc dreadurile sau sa mi le desfac? decizii, decizii...na ce sa mai zic...va pun niste poze sa va dati cu parerea :)

marți, 19 mai 2009

Tot aia...

Azi am avut teza la romana....o fost relativ ok, daca nu ar fi fost o vorbarie continua cu subiecte de genu: doamnaaa da ce sa fac la punctul 3, doamnaaa ce sa fac la punctu x?....mda...si pe langa astea nici nu am avut curent in sala...deci am dat teza pe neve...:))...esential e ceea ce am scris la teza, si anume am avut pe langa multe altele de scris si o poveste....am ales ca personaj principal o femeie...tema textului am primit-o din enunt si era: tinerete fara batranete si viata fara de moarte....ok...incep sa scriu: femeia respectiva despre care ziceam mai sus merge sa viziteza casa bunicilor ei (ambii decedati)...si merge sa vada ce mai e prin podul casei (tipa fiind pasionata de fotografie si sperand sa gaseasca ceva cadre bune)...gaseste un vechi cufar si il deschide...in interior vede o carte mica si cu aspect foarte nou fata de ce sa astepta sa gaseasca pe acolo....incepe sa o rasfoiasca si se adanceste din ce in ce mai mult in lectura....la un moment dat se opreste nelinistita din citit si speriata pleaca cu repeziciune din casa...de ce? pai pentru ca in cartea respectiva si-a citit toata copilaria si adolescenta in cele mai mici detalii....ce e straniu? cartea era jurnalul bunicii ei...in drumul grabit spre casa, tipa are probleme cu masina si e nevoita s-o ia pe jos....intra intr-o pestera unde parca incepe sa-si piarda ponderabilitatea si se cufunda intr-o stare de beatitudine profunda....dupa un timp (nedeterminat) tipa se trezeste afara impreuna cu un tip...(clasic: tipul o scoate din pestera si o place, bla, bla, bla)...impreuna cu tipul incearca sa-si dea seama unde se afla si cauta defapt acolo....pana sa se dezmeticeasca bine...tipu dispare...femeia isi reia cursul gandurilor si isi continua viata.....deosebirea era ca nimic nu mai era ca inainte de intamplarile respective...se simtea cumva ciudat...pustiita, goala...fara chef de nimic si mereu in asteptare si in cautarea a ceva....nici ea nu-si putea da seama ce cauta....dupa mult timp se intalnescte din nou cu tipul care a scos-o din pestera si brusc isi deruleaza toata viata in fata ochilor...si isi da seama ce cauta de atata vreme...era ceva pe cat de simplu pe atat de important...ceea ce defapt cautam cu totii...tinerete fara batranete si viata fara de moarte....da, nu-i o chestie de poveste...chiar putem avea asta...cum? prin persoana pe care o asteptam toata viata si in final o gasim...ea ne ofera sentimentul ca ramanem mereu tineri si ca nu murim niciodata....si nici nu murim....fizic da...da sufletul nu ne moare....mai mult, ramane alaturi de persoana respectiva....si asa gaseste tipa ce cauta defapt....si referitor la asa-zisul jurnal? pai defapt era jurnalul ei...ea era femeia batrana revenita in acea fiinta tanara...nu pentru a-si gasi persoana iubita...pentru ca o gasise deja....dar oricat de fericiti am fi...tot avem nemultumiri...si astea nu ne lasa sufletul sa se odihneasca....ok...asta a fost ce am scris pe scurt...ce ma mira e cat de mult m-am adancit in poveste si cat de mult am crezut in ea...mda, stiu ca e siropos si aiurea...da asta e...asa am simtit...si prefer sa-mi expun sentimentele oricat de penale si aiurite ar fi, decat sa fiu o ignoranta si sa mi le reneg....bye!

joi, 7 mai 2009

Ce-i iubirea?

Presupun ca deja v-ati dat seama despre ce vreau sa palavragesc azi...deci: ce-i iubirea?...nimeni nu cred ca poate sa dea o definitie exacta si valabila pentru toata lumea referitor la iubire...fiecare o simte si o exteriorizeaza diferit...poate si pentru ca iubirea e foarte complexa...e unu din lucrurile/sentimentele alea pe care nu reusesti sa le cuprinzi sau sa le exploatezi la adevarata lor valoare...o multime de scriitori, artisti, filozofi si alti oameni mai mult sau mai putin cunoscuti, au incercat de-a lungul timpului sa explice ce-i iubirea...nu pot sa spun ca au zis lucruri gresite sau false...dar nici n-au reusit sa gaseasca o definitie exacta...fiecare descriem iubirea ca fiin o stare, un sentiment etc...pana la urma iubirea e defapt unu din cele mai frumoase lucruri de care avem parte...daca stau sa ma gandesc bine, e cel mai important...vroiam sa spun ca cel mai important lucru e viata insasi, dar ma indoiesc ca ne-ar placea o viata lipsita de sentimente...pentru ca iubirea intruchipeaza toate sentimentele...la inceputul-inceputului era iubirea si din ea au derivat ura, tristetea, bucuria, entuziasmul, melancolia etc...si acuma sa va zic si niste pareri personale despre iubire...in primu rand, fac cu nervii cand aud persoane care le spun copiilor de 12-13 ani: eh, ce stii tu? tu nu stii ce-i iubirea...cum naiba sa nu stie?...adevarul e ca toti stim ce-i iubirea, inca din clipa in care ne nastem....(acuma sincera sa fiu si mie mi se pare aiurea sa aud pusti de 12-13 ani ca ei se iubesc and shit)....e adevarat ca pe masura ce inaintam in varsta invatam tot mai multe despre iubire, dar ne nastem cu instinctul de a iubi, in noi....si ajungem la o anumita varsta si avem impresia ca pur si simplu am aflat ce-i iubirea si ca mai mult de atat nu exista...gresim...atata timp cat traim invatam continuu despre iubire...cand suntem copii invatam despre iubirea de parinti si prieteni si persoane apropiate cum ar fi rudele, apoi pe masura ce crestem incepem sa intelegem ce-i iubirea fata de o persoana complet noua pe care incetul cu incetul ajungi sa o cunosti si in final sa o iubesti...forma asta a iubirii mi se pare cel mai greu de atins, pentru ca iubirea pentru parinti and stuff vine oarecum instinctiv...pe cand asta, e mult mai dificila...sincer admir oamenii care au curajul sa se casatoreasca si reusesc sa aiba o casnicie lunga...nu sant o perfectionista sa ma gandesc ca daca te casatoresti cu cineva, gata...totul o sa fie roz pana la adanci batraneti...nici gand...si ar fi chiar monoton sa fie asa....cel mai bun exemplu sunt parintii mei...sunt impreuna de 16 ani si se inteleg foarte bine si am certitudinea clara ca se iubesc...uneori se cearta, si se cearta chiar urat...da prin asta mi-am dat seama ca defapt si-au pastrat iubirea vie...si prin faptul ca detectez uneori gelozie la unu sau la celelalt imi arata ca le pasa mult la unu de altu...ceea ce ma incanta...si sper ca intr-o zi sa realizez si eu ce au realizat ei...:)

marți, 5 mai 2009

Mda...

Da....nu intentionam sa vorbim despre problemele noastre aici...dar niste forte pe care nu le putem intelege ne imping sa vorbim totusi si despre asta...asa ca...sa incepem...(te intrebi probabil de ce vorbim despre mine la persoana a 2-a...well, asa....imi place sa cred ca nu sunt singura, ca am mereu pe cineva alaturi de mine...ah da...si e verde si malefic si sta tot timpu' in spatele meu...:))...glumesc) si totusi...am nemultumiri...cu totii avem, da' uneori sant asa enervante, ca iti fut ziua...nu pot sa ma plang...ca am in mare tot ce-mi doresc...si chiar nu's genu de "fata" care striga in permanenta: tatiii vreau aia si aialalta...ah da, si sa nu uiti de mobilul ala roz sclipicios in editie limitata ok? :)) chiar nu...ce-mi lipseste mie cu desavarsire ii rabdarea...si ii mega-enervant...urasc sa stiu ca am niste planuri faine doar ca singurul mic detaliu enervant e ca se vor materializa "MAINE"...urasc sa zic "maine"....iarasi alta ciudatenie de-a mea ii faptu' ca fac o drama daca nu am ceva ce vreau mult, si atunci cand il am imi dau seama ca imi era mai bine inainte...sau ca nu-l mai vreau...(si da, nu-i vorba de chestii materiale aici...mda...) si in momentu' de fata cam in situatia asta sant...si da...il vreau fir-ar sa fie...si sper ca o sa fie ok...tre' sa fie ok...nu poate sa mearga prost...oricum ii cel mai enervant lucru atunci cand am un crush pe cate unu' (se intampla foarte rar) da totusi se intampla si ma scoate din sarite chestia asta...8-} asta e...daca nu s-ar intampla si chestii de genu as zice ca ceva nu-i in regula cu mine...ce dracu? ca oricum ar fi, eu tot n'as fi multumita....defapt...hai sa nu ma mint singura...ok, nu's multumita pe deplin de ce mi se intampla, da chiar mi se intampla si chestii faine...adica nu poti sa-ti traiesti viata si intr-o continua tristete...doar nu esti emo...ce dracu?si daca ii s-o luam asa, pana si pruncii emo se dezmeticesc pe la 18-20 de ani si se dez-emoiesc (am inventat un termen nou :)) )...asa ca noi sa fim sanatosi si roz si sclipiciosi si sa mesteeeecaaam....:)))...ok...aveam de gand sa inchei aici, da' tre sa va povestesc de unde vine faza cu "mesteeeecaaa"...ca altfel nu are nici un haz...ma rog poate nici asa nu are, da' mie mi s-a parut chiar funny...so: mergeam intr-o zi pe strada cu o prietena si din fata veneau doua pitzipoance autentice cu mainile erecte pe care isi duceau posetele xxl de lac :))...cand dintr-o data fac amandoua niste ochi cat cepele ca veneau din fata lor niste baieti (cocalari sau nu...ce conteaza? ), cand deodata o aud pe una dintre ele ca-i zice la aialalta: mestecaaa fato! =))) wtf? nici pana in zi de azi nu am inteles de ce credeau ca o sa fie mai atractive daca "mesteca"...ma rog...asta-i povestea cu pitzipoancele....una din ele...ca is o multime...va las...bye!

luni, 4 mai 2009

De ce mi-am facut blog?

Titlul spune tot..."de ce mi-am facut blog?"...in primul rand vreau sa va spun ca imi place foarte mult sa citesc bloguri...am gasit o multime de bloguri interesante facute de oameni care chiar au ceva de spus...nu conteaza ca scriu despre ce fac ei zilnic sau despre intamplarile mai speciale din viata lor, sau chiar pareri personale despre diferite subiecte...ideea e ca blogul le ofera libertatea de exprimare libera si nelimitata...pe langa majoritatea blogurilor pe care le-am citit, probabil al meu o sa fie aiurea...si acuma sa trecem la subictul despre care vreau sa vorbesc azi...
De la scoala spre casa, merg in fiecare zi pe jos...desi ii o distanta destul de maricica, si as putea foarte lejer sa iau autobuzul sau sau tramvaiul, imi place sa merg pe jos...si de aici incep problemele...de fapt, problema, buba, ce ma roade, spune-i cum vrei....nu fac doi pasi de la scoala, ca si aud vreo pitzipoanca sau vreun cocalar tipand: emoooo, satanaaa...etc. si stau si ma intreb: cand DRACU o sa inceteze? cand DRACU societatea in care traim o sa fie deschisa la nou si nu o sa mai fie efectul asta puternic de "turma"...nu suport sa vad o lume trasa la xerox...fiecare cu stilul lui...unii se imbraca retro, altii hippie si asa mai departe...fiecare cu stilul lui...ce ma roade pe mine de stilul altora?...acuma o sa ziceti ca si eu comentez despre pitzipoance si cocalari...pai normal, din moment ce ei nu ma accepta asa cum sant, eu de ce naiba i-as accepta pe ei....daca m-ar lasa in pace, pe bune daca as mai zice ceva de ei...sa traiasca pana la adanci batraneti in lumea lor roz, pufoasa si cu sclipici, si cu tot talentul si valoarea pe care pretind ca le detin...( nu pricep partea cu talentul...talent la ce? saracii...:)) )si pe mirobolantele lor acorduri de manele...
Sincer am mari sperante de schimbare referitor la gandirea oamenilor...zilele trecute am observat in timp ce mrgeam pe strada niste lucruri care sincera sa fiu m-au surprins si sensibilizat unpic (doar unpic)...treceam pe langa o mama cu un copil in carucior(de vreo 4-5 ani)...in timp ce mama se uita la mine ca si cand ar vi venit circu' in oras, copilul a avut o reactie exact opusa...in ciuda asteptarilor mele (m-as fi asteptat sa nu reactioneze in niciun fel sau sa se uite si el ciudat)...mi-a zambit :)...inocent si frumos...desi chiar nu prea agreez copii mici...in clipa respectiva m-am gandit ca mai este o sansa de schimbare pentru noi...si ca era cocalarilor si a pitzipoancelor se va incheia odata si odata...oricum nu ma voi schimba pentru nimeni si nimic...nu neaparat ca sunt o fanatica si tin cu dintii de un singur stil ca orbu' de bata...da' aici intervin principiile...si in ce priveste atitudinea si stilul meu, am principii bine stabilite si puternice...si in fond, cine ma place, ma accepta asa cum sant...cam atat am avut de zis pentru moment...bye!