luni, 4 mai 2009

De ce mi-am facut blog?

Titlul spune tot..."de ce mi-am facut blog?"...in primul rand vreau sa va spun ca imi place foarte mult sa citesc bloguri...am gasit o multime de bloguri interesante facute de oameni care chiar au ceva de spus...nu conteaza ca scriu despre ce fac ei zilnic sau despre intamplarile mai speciale din viata lor, sau chiar pareri personale despre diferite subiecte...ideea e ca blogul le ofera libertatea de exprimare libera si nelimitata...pe langa majoritatea blogurilor pe care le-am citit, probabil al meu o sa fie aiurea...si acuma sa trecem la subictul despre care vreau sa vorbesc azi...
De la scoala spre casa, merg in fiecare zi pe jos...desi ii o distanta destul de maricica, si as putea foarte lejer sa iau autobuzul sau sau tramvaiul, imi place sa merg pe jos...si de aici incep problemele...de fapt, problema, buba, ce ma roade, spune-i cum vrei....nu fac doi pasi de la scoala, ca si aud vreo pitzipoanca sau vreun cocalar tipand: emoooo, satanaaa...etc. si stau si ma intreb: cand DRACU o sa inceteze? cand DRACU societatea in care traim o sa fie deschisa la nou si nu o sa mai fie efectul asta puternic de "turma"...nu suport sa vad o lume trasa la xerox...fiecare cu stilul lui...unii se imbraca retro, altii hippie si asa mai departe...fiecare cu stilul lui...ce ma roade pe mine de stilul altora?...acuma o sa ziceti ca si eu comentez despre pitzipoance si cocalari...pai normal, din moment ce ei nu ma accepta asa cum sant, eu de ce naiba i-as accepta pe ei....daca m-ar lasa in pace, pe bune daca as mai zice ceva de ei...sa traiasca pana la adanci batraneti in lumea lor roz, pufoasa si cu sclipici, si cu tot talentul si valoarea pe care pretind ca le detin...( nu pricep partea cu talentul...talent la ce? saracii...:)) )si pe mirobolantele lor acorduri de manele...
Sincer am mari sperante de schimbare referitor la gandirea oamenilor...zilele trecute am observat in timp ce mrgeam pe strada niste lucruri care sincera sa fiu m-au surprins si sensibilizat unpic (doar unpic)...treceam pe langa o mama cu un copil in carucior(de vreo 4-5 ani)...in timp ce mama se uita la mine ca si cand ar vi venit circu' in oras, copilul a avut o reactie exact opusa...in ciuda asteptarilor mele (m-as fi asteptat sa nu reactioneze in niciun fel sau sa se uite si el ciudat)...mi-a zambit :)...inocent si frumos...desi chiar nu prea agreez copii mici...in clipa respectiva m-am gandit ca mai este o sansa de schimbare pentru noi...si ca era cocalarilor si a pitzipoancelor se va incheia odata si odata...oricum nu ma voi schimba pentru nimeni si nimic...nu neaparat ca sunt o fanatica si tin cu dintii de un singur stil ca orbu' de bata...da' aici intervin principiile...si in ce priveste atitudinea si stilul meu, am principii bine stabilite si puternice...si in fond, cine ma place, ma accepta asa cum sant...cam atat am avut de zis pentru moment...bye!

2 comentarii:

(c) Andreea Larisa Blidariu spunea...

hei:) salutare verisoara ^:)^
pai imi place subiectul abordat... e aiurea cand mentalitatea societatii e ingradita pe un perimetru sub 1m patrat! e aiurea cand sti ca in alte tari gandirile oamenilor deja au orizonturile largi deschise spre acceptarea tuturor...
si tare faza cu bebele... sa speram ca asa va fi:) :*

NeverEnding spunea...

De fapt, si libertatea asta de exprimare "libera" e cam delimitata.
Conform noului cod juridic nu mai ai voie sa scrii despre vecina (si cu cine si-a mai tras-o) fara acordul ei. :)